Turcia asigură aproximativ 70% din producția mondială de alune de pădure. Însă la randamentul pe unitatea de suprafață, situația nu este deloc strălucită. Să vedem cauzele și câteva exemple de soluții.
Potrivit declarațiilor Asociației Exportatorilor din Marea Neagră de Est, Turcia, cu un randament de **aproximativ 85 de kilograme pe decar**, se numără printre țările cu cea mai slabă productivitate din lume.
Media din Trabzon este și mai mică: 50 de kilograme.
Aceste cifre explică de ce veniturile producătorilor nu sunt suficiente. Cu aceeași muncă și același teren se obține o recoltă mai mică.
Ministerul Agriculturii și sursele academice enumeră aceeași listă:
**Livezi bătrâne.** Durata de viață economică a alunului este de 55-60 de ani. La 25-40 de ani după plantare, productivitatea tufelor începe să scadă. O parte importantă a livezilor din Turcia a depășit această vârstă.
**Plantare prea deasă.** Distanța insuficientă dintre tufe face ca ramurile să se umbrească reciproc. Ramurile cresc pe verticală, coroana se dezvoltă slab, iar randamentul scade.
**Lipsa tăierilor.** Ani la rând, tăierilor nu li s-a acordat importanța cuvenită sau nu au fost făcute corect. Printre producători, tăierea a fost văzută de obicei doar ca eliminarea lăstarilor de la bază.
**Lipsa polenizatorilor.** Alunul are nevoie de polenizare încrucișată. Dacă în livadă nu există un soi polenizator potrivit, rata de fecundare scade.
**Alți factori.** Adâncimea insuficientă a solului (mai ales în estul Mării Negre), terenurile în pantă, periodicitatea (un an recoltă mare, un an mică), înghețurile târzii de primăvară și seceta.
Cu cât ramurile de alun primesc mai mult soare, cu atât creșterea anuală a lăstarilor și randamentul sunt mai bune.
Criteriile tehnice din sursele ministerului sunt clare:
Distanța dintre tufe trebuie să fie de **cel puțin 4 metri**. Numărul de ramuri pe tufă nu trebuie să depășească **5-6**. Ramurile de înlocuire, lăsate în locul celor bătrâne, trebuie alese dintre lăstarii de rădăcină crescuți în partea exterioară a tufei. Ramurile se taie neted, cu fierăstrăul de tăiat, la nivelul solului. Ceilalți pomi fructiferi din livadă și de la marginea ei trebuie scoși.
Din livezile plantate des și cu multe ramuri pe tufă nu se poate obține un randament ridicat și o recoltă de calitate.
**Tăierea de formare:** se aplică în primii 5 ani de la plantare și stabilește forma de bază a pomului.
**Tăierea de rodire:** se îndepărtează lăstarii uscați, rupți, firavi și cei crescuți spre interiorul tufei.
**Tăierea de întinerire:** în livezile aflate în perioada de rod economic, ramurile de înlocuire care vor lua locul celor bătrâne sunt stabilite cu 5-6 ani înainte și lăsate să se dezvolte. Asigură continuitatea recoltei.
**Tăierea de regenerare:** plantele care nu mai rodesc sunt tăiate pe rând de la bază, iar un lăstar nou este lăsat ca ramură de regenerare. Aceste plante dau recoltă 10-15 ani. Ciclul continuă astfel, iar livada se reînnoiește fără scăderea productivității.
Oficialii Asociației Exportatorilor afirmă: prin rărire și tăieri, în aceeași livadă și la aceleași tufe randamentul poate crește de **până la 2 ori**. Dacă se pune accent pe regenerare, randamentul poate crește de **4-5 ori**.
Un exemplu concret: în timp ce media din Trabzon este de 50 de kilograme, într-o livadă transformată de 20 de decari s-au obținut **200 de kilograme** pe decar.
Într-un studiu în care s-a aplicat în doze diferite compost din cupe de alune și resturi de la tăieri, cel mai mare randament, **3,68 kg/tufă**, s-a obținut la 1,0 tonă/decar de compost. În grupul de control, randamentul a rămas la 1,89 kg/tufă.
Așadar, compostarea resturilor de după recoltă și întoarcerea lor în livadă poate aproape dubla randamentul.
Tăierile și regenerarea înseamnă pierderi de venit pe termen scurt. Ramura tăiată nu rodește în acel an. Pentru un producător mic, acest risc este mare.
În plus, structura sistemului de subvenții este dezbătută. Reprezentanții sectorului susțin un model de sprijin **orientat spre producție și randament**, în locul subvenției directe pe decar.
Într-o evaluare a Asociației Exportatorilor se arată că, dacă randamentul nu crește, ponderea Turciei în producția mondială de alune ar putea scădea în 10 ani. În Georgia și Azerbaidjan plantațiile se extind.
Superioritatea calității nu este o garanție permanentă; fără productivitate, ea nu se transformă în valoare economică.
Nu aveți o influență directă, dar aveți una indirectă: cererea de produse locale, procesate și de marcă face ca investiția producătorului în livadă să aibă sens economic.
Ca alunele să primească valoarea meritată ține atât de productivitatea din câmp, cât și de valoarea adăugată de pe raft.
Ministerul Agriculturii și Pădurilor din Turcia, Institutul de Cercetare a Alunului, publicația „Tăierea la alun”.
Asociația Exportatorilor din Estul Mării Negre (DKİB), comunicatul de presă „Putem schimba destinul alunelor”.
Karadeniz T., Bostan S.Z., Tuncer C., Tarakçıoğlu C., „Cultivarea alunului”.
„Efectul compostului din deșeuri de alune asupra randamentului și conținutului de macronutrienți din frunze la alun”, Universitatea Ondokuz Mayıs, DergiPark.
Universitatea din Ankara, Curs deschis, note de curs „Cultivarea alunului”.
Halvaua de alune de pădure a unui ținut unde alunii nu cresc, halvaua Kabataş din Ordu și halvaua de casă din făină cu alune de pădure: plus momentul potrivit pentru a adăuga alunele.
Citește articolul →
Am explicat ce este köme cu alune de pădure, pe care o vedeți la piață sau o primiți cadou, cum diferă de pestil, cum se face acasă și cum se păstrează toată iarna.
Citește articolul →
Çotanak, ocak, harman, patoz... Am explicat pe rând, cu sensurile și poveștile lor, cuvintele nelipsite din livezile de aluni și de la recoltă în regiunea Mării Negre.
Citește articolul →Karadeniz Fırtınası se prepară doar din alune de pădure. Nu folosim umpluturi, arome, conservanți sau emulgatori, iar ce scrie pe etichetă este exact ce găsiți în cutie.
Scrie-ne pe WhatsApp
