Coji de alune de pădure vechi de 4.000 de ani descoperite la Kültepe și o surpriză ADN

Este larg acceptat că patria alunului este regiunea Mării Negre. Dar există dovezi arheologice? O săpătură din Kayseri a dat răspunsul dintr-un loc neașteptat.

Kültepe: primele documente scrise ale Anatoliei

Kültepe-Kaniş Karum din Kayseri este o așezare veche de 6.000 de ani, care găzduiește cele mai vechi tăblițe scrise ale Anatoliei. A fost centrul rețelei comerciale întemeiate de negustorii asirieni în jurul anului 1950 î.Hr.

În aceste săpături, printre probele arheobotanice au fost găsite **coji de alune arse**.

De ce este importantă această descoperire?

Punctul esențial este acesta: **alunul nu crește în mod natural în regiunea Kayseri.** Alunul este un element natural al pădurilor de foioase din regiunea Mării Negre a Turciei.

Așadar, cojile găsite la Kültepe nu au ajuns acolo de la sine. Trebuie să fi fost aduse.

Cojile au fost găsite atât în orașul de sus, cât și în cel de jos, doar în stratul Karum II din Epoca Bronzului Mijlociu. Acest strat corespunde perioadei de maximă dezvoltare a rețelei comerciale asiriene, al cărei centru administrativ era Kaniș.

Interpretarea cercetătorilor: alunele au fost cel mai probabil importate la scară mică, ca **produs de lux**, prin rețeaua comercială asiriană.

Concordanța cu tăblițele cuneiforme

Un detaliu sporește valoarea descoperirii: afirmațiile că la Kaniș se făcea comerț cu alune se bazau până atunci pe **analiza tăblițelor cuneiforme**.

Descoperirea arheobotanică a oferit un sprijin independent acestei afirmații istorice. Astfel, atât înregistrările scrise, cât și rămășițele fizice spun același lucru.

Autorii articolului atrag atenția și asupra unui aspect: deși Turcia este un jucător dominant pe piața mondială a alunelor, este surprinzător cât de puține dovezi arheologice există despre folosirea alunelor în Anatolia.

Surpriza ADN

A doua parte a poveștii este mai recentă. Conf. univ. dr. Kahraman Gürcan de la Universitatea Erciyes a realizat un **studiu ADN de zece ani** asupra cojilor de alune vechi de 4.000 de ani găsite la Kültepe.

Înainte de acest studiu, se credea că alunele respective sunt **de origine europeană**.

Gürcan a studiat și alunii din Kayseri, iar după zece ani de cercetare a conturat o altă imagine asupra originii.

Este un bun exemplu despre cum folosirea împreună a metodelor arheobotanice și genetice poate schimba ipoteze consacrate.

Originea numelui: Pontus

Numele alunei este legat direct de Marea Neagră. Cuvântul „pontic” provine de la **„Pontus Euxinus”**, numele antic al Mării Negre.

Naturalistul roman **Plinius** (23-79 d.Hr.) a menționat alunele în lucrarea sa *Istoria naturală* ca „nuci pontice” și „Avellinea”, deoarece erau aduse de pe țărmurile Pontului.

Denumirea latină actuală a speciei, *Corylus avellana*, vine de la orașul italian Avella; alunele au fost duse din nordul Anatoliei mai întâi în Grecia, apoi în Italia, unde erau cultivate pe scară largă în jurul orașului Avella.

Alunele în sursele antice

**Herodot** (490-425 î.Hr.) a scris în *Istorii* că în estul Mării Negre se cultivau alune. A descris și cum se obținea uleiul de alune: miezurile erau puse într-un sac și presate.

Această metodă seamănă surprinzător de mult cu tehnica folosită și astăzi în zonele rurale pentru a obține ulei din măsline și alune.

**Theophrastos** (372-287 î.Hr.), elevul lui Aristotel, a menționat alunele în lucrările sale de botanică. El a arătat că „aluna pontică” poate fi domesticită prin transplantarea formei sălbatice și a deosebit două soiuri principale: **rotunde și alungite-ascuțite**.

Această distincție este valabilă și astăzi: soiurile Tombul (rotunde) și Sivri.

Și mai departe în timp

Săpăturile arheologice arată că alunele făceau parte din **alimentația mezolitică, în jurul anului 10.000 î.Hr.** Este perioada culegătorilor, dinaintea agriculturii.

Sursele chineze menționează că alunele erau cultivate în 2838 î.Hr. și considerate „unul dintre cele cinci fructe sacre dăruite oamenilor de zei”.

Călătoria cuvântului în limba turcă

Răspândirea culturii alunelor la turci este analizată în trei perioade.

**Perioada Asiei Centrale:** aluna era numită „kosık” sau „kosuk”.

**Perioada turcilor occidentali:** se folosea cuvântul „çetlevük”.

**Perioada anatoliană:** sub influența arabei a fost adoptat numele „bunduk”, care în timp a devenit „fındık”.

În persană „fonduk”, în arabă „bunduk”, în greacă „leptokarion”, în germană „haselnuss”, în franceză „noisette”, în spaniolă „avellana”.

De ce contează această istorie?

Indicațiile geografice protejează legătura unui produs cu un anumit loc. Înregistrarea alunei Giresun Tombul în Turcia în 2001 și în Uniunea Europeană în 2022 este consemnarea oficială a acestei legături.

Cojile de la Kültepe arată că aceeași legătură exista și acum 4.000 de ani: aluna este un produs plecat de la Marea Neagră spre interiorul Anatoliei și de acolo în întreaga lume.

În spatele borcanului din mâna ta nu stă doar un sezon de recoltă, ci o rută comercială veche de mii de ani.

Surse

Fairbairn A., Wright N.J. et al., "Archaeobotanical evidence for trade in hazelnut (Corylus sp.) at Middle Bronze Age Kültepe (c. 1950-1830 B.C.), Kayseri Province, Turkey", Vegetation History and Archaeobotany, Springer.

Gürcan K., Universitatea Erciyes, analiza ADN a cojilor de alune de la Kültepe (studiu de zece ani), preluare Arkeonews.

Herodot, *Istorii*; Theophrastos, lucrări de botanică; Plinius, *Istoria naturală*.

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Direcția pentru UE, înregistrarea UE a alunei Giresun Tombul, 2022.